Treceți la conținutul principal

Oportunitatea de a învăța prin competitivitate. Gânduri despre prima participare la SuperBlog

 


Atunci când am decis să țin un blog, mi-am asumat un risc destul de mare aș spune, din pricina faptului că eu, cea căreia nu-i place să-și expună viața, totuși am făcut-o. Am făcut-o pentru că era o terapie, pentru că mă eliberam de negativism și pentru că experiențele mele doream să le știe și alte mame, doar ca să le pot ajuta cumva, cândva.


 La un an și jumătate a venit o altă provocare. Să mă „duelez” cu bloggerii României. Am luat-o ca pe o redescoperire a mea, ca pe o nouă etapă în a învăța ceva nou.


 Nu am crezut că poate fi atât de greu. De fapt, cred că a fost mai greu din pricina faptului că nu am avut o experiență adecvată. Să scriu pur și simplu tot ce simt, așa cum îmi vine, că este fericire sau este supărare, nu se poate compara cu ceea ce a trebuit să scriu în competiție. Nu am vrut neapărat să câștig, dar modul de redactare al articolelor a fost mult diferit. Mai mult, trebuia să urmez anumite cerințe care nu mă încântau și care îmi limitau oarecum felul meu de scriere. Multe din subiecte trebuiau probate mai întâi sau să am o minimă experiență legată de subiect, iar pentru că asta nu avea cum să se întâmple, la multe dintre probe nici nu am participat.


 Cu toate acestea nu regret; m-am situat pe locul 50 din 92 de bloggeri înscriși, cu un punctaj de 480 de puncte, participând la 7 probe din 22. Competiția a fost strânsă, chiar din spusele participanților, nu știi niciodată când urci sau cobori în clasament. De cele mai multe ori crezi că vei avea un punctaj frumos și când vezi rezultatele îți vine să plângi.


 Eu una m-am bazat doar pe stilul meu, dacă pot spune că am unul. Nu am țintit la câștig. Am vrut să-mi testez niște limite și să văd ce înseamnă să fii blogger cu renume. Nu am citit niciodată articolele colegilor în timpul competiției, de frică să nu mă pierd, să renunț. Am scris după puterea și posibilitățile mele și sunt foarte mândră de rezultate. În schimb, voi începe de acum să îi citesc pe o parte din ei, pe cei care mi-au stârnit curiozitatea, dar mai ales pe cei care au și ponturi despre „cum să devi un blogger mai bun”.


 Acum, la ceas de dimineață, când abia se face zi, savurez o cafea și un croissant, privesc pe fereastră la prima ninsoare și mă gândesc la câte mai am de învățat și la ce proiecte frumoase poți scoate la lumină doar spunând despre experiențele tale.


 Ce am învățat din participarea la această competiție?

  1. Să nu intru în joc dacă nu știu cum se joacă. Documentarea este foarte importantă dar eu nu pot să scriu despre ceva și cineva, dacă nu am și anumite cunoștințe. De exemplu articolele despre un brand, nu le pot scrie dacă nu am încercat măcar o dată ceva de la ei.

  2. Să fiu mai responsabilă.

  3. Să fiu eu în tot și toate.

  4. Să mă bucur de reușita celorlalți.

  5. Să perseverez indiferent de rezultat.


 SuperBlog este pentru mine, un punct de plecare, o formă de informare și educare. O punte de a cunoaște noi branduri și de a lega prietenii cu alți bloggeri. Din păcate, partea cea mai frumoasă la final de competiție este Gala SuperBlog, unde nu voi reuși să ajung, nu anul acesta. Dar cine știe ce îmi rezervă viitorul?


 SuperBlog a fost despre testarea limitelor, despre momente de extaz în idei, despre bucuria de a împărtăși experiențe, dar și despre momente de panică, de momente fără pic de inspirație, despre emoții ca la un examen important. A fost despre descoperire și redescoperire. A fost epic.


Sursa: SuperBlog.ro

 Aștept următoarea competiție și îmi doresc să fiu și mai pregătită. De aceea, dragi colegi bloggeri, dacă veți citi vreodată ce am scris aici, poate mai aveți puterea să împărtășiți și cu mine din ponturile blogosferei. 😉


  Felicit echipa SuperBlog pentru acest proiect care s-a născut în 2008, felicit toți sponsorii competiției care în schimbul articolelor au știut să ofere premii cu adevărat memorabile și de folos, dar mai ales pentru feedback-urile din care toți avem de învățat și nu în ultimul rând îi felicit pe toți participanții pentru răbdare, dăruire și perseverență.


 Ioana Roșca alias Viața, cu trei minuni vă salută și vă mulțumește pentru această oportunitatea.


 Îmbrățișări și sănătate 

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Cu mămica la povești - Episodul 3

„Ceea ce nu ne omoară, ne face mai puternici” Friedrich Nietzsche           „Zâna Scutecel” actuala „Zanana”... Așa este cunoscută Ana Ivan, cea de-a treia mămică a minusculului meu proiect deși, cu fiecare lună care trece și cu fiecare poveste pe care o primesc pe email, proiectul meu crește și eu cu el.      V ă mărturisesc că Ana, a fost inspirația mea pentru acest blog. M-am regăsit mereu în tot ceea ce scria și mai ales în... „ Viața cu 3 copii și scrisul ca terapie”.      „Sunt Ana (de câte ori mă prezint, în capul meu mereu răsună „ce nume simplu” așa cum cântă Tudor Chirilă într-una din melodiile sale), am 40 de ani, 3 copii, un soț și 2 căței.      Cam așa ne prezentăm la modul general atunci când povestim cuiva de noi, nu?      Dar dincolo de aceste lucruri pe care le am în jurul meu, sunt Ana, un suflet de copil care nu a crescut dincolo de 14 ani, care iubește viața, iubește să scrie de la 8 ani (de când scriam poezii și scenarii de film) și care abia după 35 de ani și-a gă

Cu mămica la povești - Episodul 1

    Dragă mamă, mi-a luat ceva timp să ajung să mă țin de promisiune să vin să stau de vorbă cu tine. Trădătorul... Hoțul... Este timpul... Și nu doar al meu. Al multor mame de pe acest pământ.      Poveștile acestui micuț proiect le voi intitula simplu: „Episodul...”.   Astăzi, avem primul episod cu si despre o mamă care dorește să fie mâine, mai bună decât astăzi (care de fapt este visul oricărei mame), doar că ea este fetița, adolescenta, studenta, fiica, prietena, sora și acum soția și mama, care face asta zi de zi, de când se știe. Și tot în același trup se află cea care m-a ridicat și m-a susținut de foarte multe ori.      Dragă prietenă, de vorbă cu tine aș sta nopți întregi. Să ne aducem aminte de copilărie, de filosofia tinereților apuse. Am crescut prea repede, dar mi-ai rămas adânc cuibărită în suflet și în gând. Îți mulțumesc că astăzi, după atâta timp uitat într-un cufăr, ai acceptat să te deschizi și să mă sprijini în urcușul meu.      Mai multe nu mai spun. Sunt lucruri

Cu mămica la povești - Episodul 4

  Din moment ce am devenit mamă de copil special, am ajuns să cunosc multe mame puternice și pe copiii lor luptători. Adevărate minuni pe acest pământ! Două dintre aceste minuni sunt Emilia și fiica ei Agnes, de care v-am mai povestit într-un  articol . Astăzi, vine să vă spună chiar ea povestea și sper să vă ofere și vouă, așa cum mi-a oferit mie, curaj și putere să luptați pentru visul vostru, dar mai ales pentru copilul/copiii voștri. „Îți mulțumesc mult, Ioana, pentru provocarea lansată. Mă simt onorată să răspund cu entuziasm solicitării tale. Să fii mamă de 3 copii și să aduci comunității un plus de valoare, e mare lucru.  Eu sunt Emilia, am 36 de ani, un copil special și un soț ( c-așa-i modelul ♥️♥️♥️), o familie numeroasă minunată și prieteni in multe colțuri ale lumii. De mică am fost atentă la relațiile interumane și extrem de sociabilă. La bază sunt învățătoare, apoi absolventă de Sociologie si un master pe dezvoltare comunitară. Pentru că învățarea nu e niciodată suficien