Astăzi, am avut ocazia să particip la un live, susținut de bloggerița mea preferată, Zanana, care prin ce a spus, m-a inspirat și m-a făcut să-mi dau seama că, nu îmi este rușine cu ajutorul pe care îl primesc și mai ales să fiu sinceră cu mine, ca să pot fi sinceră cu voi. Am știut mereu, dar mi-a fost oarecum frică să recunosc, pentru că multe etichete se pun în zilele noastre.
Cei care mă cunosc știu că tot ce am scris până acum în articolele mele, mai mult sau mai puțin cu titlul de articol, știu că am fost sinceră și vorbesc din suflet. Problema mea a fost la pusul etichetelor și la grija pe care trebuie să o am cu ceea ce scriu. Mi-am spus din prima povestea vieții, dar totuși nu vreau să o expun mai mult, pentru că nu sunt pregătită eu pentru asta și clar nici familia mea.
Și totuși, sunt lucruri generale pe care le spun, dar care în cele din urmă, devin atât de personale și chiar nu prea am talent la cosmetizarea sentimentelor. Nu am talent nici la cosmetizarea mea îmi place imperfecțiunea 😁
Încă de când îmi amintesc foarte limpede, situațiile în care am fost nevoită să i-au anumite decizii, am avut cea mai dragă și iubită persoană alături. M-a susținut, m-a sfătuit, dar alegerile mi-au aparținut și chiar dacă o dădeam în bară era acolo.
Mama! Cuvântul cel mai prețuit și persoana care a făcut și face foarte multe pentru mine și familia mea. Da! Ea este ajutorul meu. Aproape, zi și noapte. Mama ne face de mâncare, când noi plecăm câteva zile de acasă, ne face casa lună și bec. Ne mai i-a copiii să doarmă la ea și uită de casa ei, ca să îmi fie mie mai ușor.
Dar haideți să vă spun ceva. Urmărind-o pe Zanana și alte bloggerițe, am început să am frustrări, pentru că vedeam ce de articole scriu și câte activități extra au aceste mame și totuși pot avea grijă de copii, de soț, de casă. Am încercat singură, să caut tot felul de soluții, dar am dat greș. Am rămas tot neorganizată, tot obosită, tot stresată, tot cu țeluri mari și dezamăgiri și mai mari. Dar astăzi m-am liniștit. M-am liniștit pentru că mi-a fost luminată mintea. Cu toată școala mea, chiar nu mi-a picat fisa. Am avut o oarecare ceață pe ochi și minte. Era atât de clar!
Și așa m-am trezit, dintr-un vis urât care m-a făcut să îmi subestimez puterea de fiică, de soție, de mamă, de prietenă. Și pentru că am ajuns cu picioarele pe pământ pot spune că în tot acest ajutor există și reversul medaliei. Nu știu dacă este vina cuiva, dar un lucru știu sigur. Tot am zile când mă simt neputincioasă, când oricât așa încerca nu pot să o las pe mama să facă lucrurile în locul nostru și mai mult de atât, copiii mei mă vor pe mine întreagă. Nu obosită și mereu etalând scuze. Copiii mei vor crește frumos și își vor aminti de mine dacă sunt lângă ei și în mintea lor.
Și în ceea ce privește, faptul că am început să dezvolt un blog, care încă nu pot spune că are o direcție stabilită și un subiect bine conturat...da, vor fi voci care mă vor critica și care vor spune: "Nu ai timp pentru că îl risipești cu blogul! Ce blog îți mai trebuie și ție, sunt destule?". Ei bine, fără vreo răutate, aroganță sau superioritate, vreau să le amintesc celor care vor citi doar acest articol, că acest blog, această pierdere de timp, mi-a fost terapie, m-a ajutat să nu intru in depresie și cu riscul de a mă repeta, poate la fiecare articol, despre noi și viața cu trei minuni, am să o spun mereu cu drag și nu mă voi opri din scris.
Dragi mămici, sfat de la o pățită: faceți totul pentru voi, soț și copii și totul cu voi înșivă și cu ei, chiar dacă o să vă trebuiască mai mult timp. Eu încă lucrez la asta, dar sigur nu voi regreta. Cereți ajutorul când vă simțiți depășite și acceptați-l când vi se oferă.
Îmbrățișări și sănătate!
Comentarii
Trimiteți un comentariu