Treceți la conținutul principal

Despre experiența noastră la Clinica de Pediatrie 1 din Cluj-Napoca

 Viața te duce pe drumuri nebănuite, important este să găsești mereu echilibrul, ca să poți face față tuturor provocărilor!

Acum câteva zile, am postat pe un grup de mămici, o rugăminte cu recomandări pentru Spitalul de  Copii, mai exact pentru, Pediatrie 1 din Cluj-Napoca. Pentru că fiecare a avut experiența ei, mai bună sau mai rea, am încercat să nu pun tot la suflet și în rândurile următoare, doresc să vă spun care a fost experiența noastră la acest spital.

Specific faptul că, noi am fost internați chiar în prima clădire cum se intră în curtea spitalului, intrarea de pe Strada Moților, numărul 68, la etajul 3 unde sunt compartimentele pentru Genetică medicală și Endocrinologie, la doamna doctor Al-Khouzuz Camelia.

Încă din prima zi totul a decurs foarte bine. Cu mici excepții: testarea Covid la bebeluși mi se pare inumană și faptul că bebe a stat destul de multe ore fără mâncare. Au fost nevoie de recoltări de sânge și alte investigații, care se fac doar pe stomacul gol.

În rest, atunci când am fost întrebată cu ce anume îl hrănesc pe bebe s-au conformat și mi-au adus mâncarea cerută. 

Pentru cei care nu sunt la curent, dar și pentru reîmprospătarea memoriei, bebe Ioan-Alexandru, suferă de o malformație la esofag (atrezie esofagiană - lipsa parțială sau totală a esofagului) deci copilul nu poate înghiții nimic pe gură și este hrănit prin gastrostomă, un dispozitiv medical, montat chirurgical, direct în stomacul micuțului, pe unde este hrănit.

Așadar, este de la sine înțeles că, mâncarea trebuie foarte bine mixată și lungită cu apă, pentru a putea fi administrată pe această gastrostomă. Și cum spuneam, totul a decurs foarte bine. Mi-a fost adusă formula de lapte pe care noi o folosim și supa de zarzavat, foarte bine mixată și lichidă, ambele din partea spitalului.

În ceea ce privește aparatura pe care credeam că va trebui să o aduc de acasă, mă refer la cele pe care le folosesc pentru prepararea mâncării și sterilizarea sticluțelor și a suzetelor, am venit cu sterilizatorul personal. Din fericire nu îl voi folosi. Totul se aduce steril, în sticluțele pe care le deține secția, așa că doar seringa ce se atașează la gastrostomă trebuie să o am din recuzita personală. Suzetele, am fost inspirată să le achiziționez pe cele mai practice, în cutia care se poate folosi pe post de sterilizator, în cuptorul cu microunde de la firma Avent. La etajul 3 nu există un cuptor cu microunde, dar mi-a plăcut că nu am fost restricționată de a merge la etajul doi unde se află cuptorul cu microunde. Mie personal mi-a prins bine această mișcare.

Suzetele (aici era doar una😉) și cutia specială pentru cuptorul cu microunde

În ceea ce privește personalul secției, am nimerit foarte bine. Sunt deschiși, receptivi, atenți, toleranți, comunicativi. Am doar o sugestie: trebuie îmbunătățită procedura de recoltare a sângelui la bebeluși. Nu știu cum se procedează la copiii mai mari, dar cu bebeluși este tare dificil, sunt chinuiți atunci când li se recoltează sânge stând în brațele mamei sau a asistentei.

Mâncarea pentru însoțitor este acceptabilă. Eu de fel nu sunt sensibilă la mâncare și nici pretențioasă. Este mâncare fără sare, dar altfel a fost comestibilă și diversă.

Noi am avut posibilitatea să părăsim secția pentru alte investigații pe care le-am cerut dar nu ne-au fost impuse de medicul curant. Ei oricum analizează copiii la sânge și dacă consideră că este nevoie și de alte investigații, le vor face, dar pentru liniștea mea, am cerut ca bebe să fie văzut și de un medic chirurg (Dr. Mureșan Rodica) și un medic ORL (Dr. Mihuț Gheorghe). Din păcate, la ORL, Ioan-Alexandru, a fost diagnosticat cu inperforație choanală dreaptă și va fi supus curând unei intervenții, despre care vă voi povesti în alt articol.

Alte lucruri legate de șederea noastră la Pediatrie 1? Nu este un spital de cinci stele, este un spital, sau o aripă a spitalul, eu mă refer strict la etajul și compartimentul de genetică medicală și endocrinologie, micuță, strâmtă, o secție în care, fără discuție trebuie investit, dar este curată și prietenoasă cu copiii. Poze din păcate nu am, dar sper că la următorul control să am parte de același tratament și voi reveni asupra acestui articol.

Sănătate tuturor și putere să vă găsiți echilibrul!




Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Cu mămica la povești - Episodul 3

„Ceea ce nu ne omoară, ne face mai puternici” Friedrich Nietzsche           „Zâna Scutecel” actuala „Zanana”... Așa este cunoscută Ana Ivan, cea de-a treia mămică a minusculului meu proiect deși, cu fiecare lună care trece și cu fiecare poveste pe care o primesc pe email, proiectul meu crește și eu cu el.      V ă mărturisesc că Ana, a fost inspirația mea pentru acest blog. M-am regăsit mereu în tot ceea ce scria și mai ales în... „ Viața cu 3 copii și scrisul ca terapie”.      „Sunt Ana (de câte ori mă prezint, în capul meu mereu răsună „ce nume simplu” așa cum cântă Tudor Chirilă într-una din melodiile sale), am 40 de ani, 3 copii, un soț și 2 căței.      Cam așa ne prezentăm la modul general atunci când povestim cuiva de noi, nu?      Dar dincolo de aceste lucruri pe care le am în jurul meu, sunt Ana, un suflet de copil care nu a crescut dincolo de 14 ani, care iubește viața, iubește să scrie de la 8 ani (de când scriam poezii și scenarii de film) și care abia după 35 de ani și-a gă

Cu mămica la povești - Episodul 4

  Din moment ce am devenit mamă de copil special, am ajuns să cunosc multe mame puternice și pe copiii lor luptători. Adevărate minuni pe acest pământ! Două dintre aceste minuni sunt Emilia și fiica ei Agnes, de care v-am mai povestit într-un  articol . Astăzi, vine să vă spună chiar ea povestea și sper să vă ofere și vouă, așa cum mi-a oferit mie, curaj și putere să luptați pentru visul vostru, dar mai ales pentru copilul/copiii voștri. „Îți mulțumesc mult, Ioana, pentru provocarea lansată. Mă simt onorată să răspund cu entuziasm solicitării tale. Să fii mamă de 3 copii și să aduci comunității un plus de valoare, e mare lucru.  Eu sunt Emilia, am 36 de ani, un copil special și un soț ( c-așa-i modelul ♥️♥️♥️), o familie numeroasă minunată și prieteni in multe colțuri ale lumii. De mică am fost atentă la relațiile interumane și extrem de sociabilă. La bază sunt învățătoare, apoi absolventă de Sociologie si un master pe dezvoltare comunitară. Pentru că învățarea nu e niciodată suficien

32 de ani și gândurile mele despre viață

Astăzi, este o zi specială. Se spune că femeile nu trebuie întrebate de vârstă, dar nici ele nu trebuie să o dezvăluie. Am fost de multe ori numită „copilul de 14 ani” chiar dacă eu aveam 20, „copilul cu copii”, „mamă foarte tânără”; nu m-au deranjat aceste afirmații.  Recunosc că în multe chestiuni de viață am fost o grăbită, probabil pentru că am vrut să demonstrez că pot.  Cui? Nici astăzi nu știu.  Mie? Probabil.  Remușcări pentru că m-am grăbit? Da!  Cu toate acestea nu m-am oprit. Am fost mereu persoana care a vrut mai mult de la ea, în primul rând. Dar și persoana care s-a încrezut mult în oamenii care nu au meritat. Am suferit și nu m-am vindecat total, încă. Dar am avut mereu o CREDINȚĂ aparte; iertarea și uitarea vin cu timpul. Nu mă mai grăbesc!  Am învățat că momentele trebuie savurate mai mult și sunt mult mai frumoase când sunt spontane. Pregătirea, programarea, nu se vor plia mereu pe momentul pe care îți dorești să îl trăiești.  Spontan este și acest articol. M-am trez