Treceți la conținutul principal

Pandemia, un vis urât

 



     La început de drum cu acest blog, mi-am propus să postez în fiecare zi. Ceva. Orice. Oricât de mic. 

Din păcate, ziua de ieri a trecut ca vântul, încărcată de foarte multe lucruri de făcut, telefoane de dat, alte lucruri de programat. Cumpărături, mâncare, curățenie, că doar se apropie un sfârșit de săptămână încărcat cu și mai multe de făcut, cu musafiri de primit.

Pentru că am născut de ceva vreme, dar și pentru că pandemia nu ne permite să facem întâlniri colosale, căci neamul este mare😁, fiecare și-a făcut programare, așa ca la medic😅 Toți vor să ne vadă, toți vor să-l cunoască pe noul membru al clanului 😎 așa că este rost de musafiri dragi sufletului nostru, cel puțin o dată pe săptămână, doar din familie.

Pandemia, ne-a lovit tare de tot, pe toți și sunt convinsă că la un moment dat, fiecare dintre noi, a încercat să facă ceva ca să ușureze puțin povara restricțiilor, dar să nu încalce regulile.

Noi sincer am trecut puțin cam greu peste perioada restricțiilor. Noi, adulții, munceam, a fost atuul adultului, dar copiii. Copiii, părerea mea, au fost cei mai chinuiți, cei mai loviți. Dorința lor de aventură, setea lor de cunoaștere le-a fost suprimată. Locuiam încă la bloc. Nu aveam curte, nu aveam balcon...noroc pe bunicii materni, unde mai evadam din când în când.

Nu vreau să învârt prea mult cuțitul în rană. Scriu aceste rânduri, pentru că ieri, cu toate că am avut multe de făcut și în multe locuri de ajuns, după-masă, când ne-am strâns cu toții acasă, copiii au ieșit în curte, s-au jucat până la apus și a fost tare frumos. Printre oale, mâncăruri și cârpe de praf, haine de întins și timp cu nou-născutul, am furat și clipe cu prințesele în curte. Atunci am realizat cât de greu a trecut timpul și cum la un moment dat, în perioada când restricțiile erau multe și grele, ajungeam chiar să ne împărțim familia în două, chiar trei, căci nu ne mai suportam. Și ca noi au fost mulți!

Ce am făcut mai exact? Am colorat muuuult, am decupat, am pictat, ne-am jucat fel de fel de jocuri de masă, ne-am uitat la televizor dar numai la programe în care nu auzeam din 10 în 10 minute știri despre Covid, am citit, ne-am rugat, ne-am și certat, am modelat plastelină, am implicat fetele în activități casnice. Ce am face dacă am fi închiși iar sau dacă am putea da timpul înapoi? Ne-am muta la casă mai repede, clar!

Voi cum ați petrecut timpul și ce ați face acum, după ce ați acumulat ceva experiență, dacă ar fi să ajungem iar la restricții maxime?

Dar ce ați face, cum ați trăi, dacă totul ar reveni la normal? 

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Cu mămica la povești - Episodul 3

„Ceea ce nu ne omoară, ne face mai puternici” Friedrich Nietzsche           „Zâna Scutecel” actuala „Zanana”... Așa este cunoscută Ana Ivan, cea de-a treia mămică a minusculului meu proiect deși, cu fiecare lună care trece și cu fiecare poveste pe care o primesc pe email, proiectul meu crește și eu cu el.      V ă mărturisesc că Ana, a fost inspirația mea pentru acest blog. M-am regăsit mereu în tot ceea ce scria și mai ales în... „ Viața cu 3 copii și scrisul ca terapie”.      „Sunt Ana (de câte ori mă prezint, în capul meu mereu răsună „ce nume simplu” așa cum cântă Tudor Chirilă într-una din melodiile sale), am 40 de ani, 3 copii, un soț și 2 căței.      Cam așa ne prezentăm la modul general atunci când povestim cuiva de noi, nu?      Dar dincolo de aceste lucruri pe care le am în jurul meu, sunt Ana, un suflet de copil care nu a crescut dincolo de 14 ani, care iubește viața, iubește să scrie de la 8 ani (de când scriam poezii și scenarii de film) și care abia după 35 de ani și-a gă

Cu mămica la povești - Episodul 4

  Din moment ce am devenit mamă de copil special, am ajuns să cunosc multe mame puternice și pe copiii lor luptători. Adevărate minuni pe acest pământ! Două dintre aceste minuni sunt Emilia și fiica ei Agnes, de care v-am mai povestit într-un  articol . Astăzi, vine să vă spună chiar ea povestea și sper să vă ofere și vouă, așa cum mi-a oferit mie, curaj și putere să luptați pentru visul vostru, dar mai ales pentru copilul/copiii voștri. „Îți mulțumesc mult, Ioana, pentru provocarea lansată. Mă simt onorată să răspund cu entuziasm solicitării tale. Să fii mamă de 3 copii și să aduci comunității un plus de valoare, e mare lucru.  Eu sunt Emilia, am 36 de ani, un copil special și un soț ( c-așa-i modelul ♥️♥️♥️), o familie numeroasă minunată și prieteni in multe colțuri ale lumii. De mică am fost atentă la relațiile interumane și extrem de sociabilă. La bază sunt învățătoare, apoi absolventă de Sociologie si un master pe dezvoltare comunitară. Pentru că învățarea nu e niciodată suficien

32 de ani și gândurile mele despre viață

Astăzi, este o zi specială. Se spune că femeile nu trebuie întrebate de vârstă, dar nici ele nu trebuie să o dezvăluie. Am fost de multe ori numită „copilul de 14 ani” chiar dacă eu aveam 20, „copilul cu copii”, „mamă foarte tânără”; nu m-au deranjat aceste afirmații.  Recunosc că în multe chestiuni de viață am fost o grăbită, probabil pentru că am vrut să demonstrez că pot.  Cui? Nici astăzi nu știu.  Mie? Probabil.  Remușcări pentru că m-am grăbit? Da!  Cu toate acestea nu m-am oprit. Am fost mereu persoana care a vrut mai mult de la ea, în primul rând. Dar și persoana care s-a încrezut mult în oamenii care nu au meritat. Am suferit și nu m-am vindecat total, încă. Dar am avut mereu o CREDINȚĂ aparte; iertarea și uitarea vin cu timpul. Nu mă mai grăbesc!  Am învățat că momentele trebuie savurate mai mult și sunt mult mai frumoase când sunt spontane. Pregătirea, programarea, nu se vor plia mereu pe momentul pe care îți dorești să îl trăiești.  Spontan este și acest articol. M-am trez