Treceți la conținutul principal

Despre vaccinare


Cu puțin timp înainte de a împlini frumoasa vârstă de 30 de ani, am devenit mamă pentru a treia oară.

Încă de la primul copil mi-am spus că nu voi rata nici un vaccin obligatoriu. Cu cea mare am reușit, de ce? În perioada aceea locuiam în Germania. 

Plecată inițial pentru studii, mi-am cunoscut acolo soțul, român din Cluj-Napoca, ne-am căsătorit și primul nostru copil s-a născut acolo. Grija lor pentru tot ce îi înconjoară, dar mai ales pentru sănătatea lor, clar ne-a făcut și pe noi să acceptăm mai ușor tot ce ni se deschidea în față.

Dar am hotărât să ne întoarcem în țară. Al doilea copil a fost ca un cadou de bun venit să spun așa. De fapt, fiecare din copii noștri, au avut un scop bine definit de Dumnezeu și au apărut în viața noastră atunci când trebuia, atunci când înclinam spre îndoială și deznădejde, ca să ni se arate încă o dată că puterea divină este mare și că trebuie să ne încredem în ea cu toată ființa noastră.

De ce am ales să abordez tema veccinării? Pentru că, cu al doilea copil, din neatenție, din neștiință, din proastă informare, nu știu nici azi, am trăit două săptămâni de groază, atunci când acesta s-a îmbolnăvit: infecție cu Rotavirus. Spitalul ne-a fost casă și nesomnul, plânsul, conștiința că mi-am condamnat copilul la chinuri, au fost "sfetnici loiali". Am ratat vaccinarea. Am fost distrasă. Am așteptat să mi se spună de medic ce vaccinuri conține grila de vaccinare obligatorie din România, așa cum o făcuse medicul din Germania și nu am fost nici măcar o dată cu gândul că un vaccin vital, se poate afla în afara acestei grile și astfel am dat greș. 

De atunci mi-am promis că de voi mai avea un copil, voi fi atentă la acest aspect și nu voi ezita vaccinarea contra acestui virus nemilos cu ai noștri copii.

Astăzi am avut această ocazie. A fost pregătită încă de la nașterea copilului. Sunt liniștită. Cu toate că știu că nu vom scăpa de reacțiile adverse (febră, agitație), un lucru știu sigur, voi fi mai liniștită pe viitor. Chiar dacă copilul meu se va îmbolnăvi, știu că forma pe care o va face, vă fi una mult mai ușoară. 

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Cu mămica la povești - Episodul 3

„Ceea ce nu ne omoară, ne face mai puternici” Friedrich Nietzsche           „Zâna Scutecel” actuala „Zanana”... Așa este cunoscută Ana Ivan, cea de-a treia mămică a minusculului meu proiect deși, cu fiecare lună care trece și cu fiecare poveste pe care o primesc pe email, proiectul meu crește și eu cu el.      V ă mărturisesc că Ana, a fost inspirația mea pentru acest blog. M-am regăsit mereu în tot ceea ce scria și mai ales în... „ Viața cu 3 copii și scrisul ca terapie”.      „Sunt Ana (de câte ori mă prezint, în capul meu mereu răsună „ce nume simplu” așa cum cântă Tudor Chirilă într-una din melodiile sale), am 40 de ani, 3 copii, un soț și 2 căței.      Cam așa ne prezentăm la modul general atunci când povestim cuiva de noi, nu?      Dar dincolo de aceste lucruri pe care le am în jurul meu, sunt Ana, un suflet de copil care nu a crescut dincolo de 14 ani, care iubește viața, iubește să scrie de la 8 ani (de când scriam poezii și scenarii de film) și care abia după 35 de ani și-a gă

Cu mămica la povești - Episodul 4

  Din moment ce am devenit mamă de copil special, am ajuns să cunosc multe mame puternice și pe copiii lor luptători. Adevărate minuni pe acest pământ! Două dintre aceste minuni sunt Emilia și fiica ei Agnes, de care v-am mai povestit într-un  articol . Astăzi, vine să vă spună chiar ea povestea și sper să vă ofere și vouă, așa cum mi-a oferit mie, curaj și putere să luptați pentru visul vostru, dar mai ales pentru copilul/copiii voștri. „Îți mulțumesc mult, Ioana, pentru provocarea lansată. Mă simt onorată să răspund cu entuziasm solicitării tale. Să fii mamă de 3 copii și să aduci comunității un plus de valoare, e mare lucru.  Eu sunt Emilia, am 36 de ani, un copil special și un soț ( c-așa-i modelul ♥️♥️♥️), o familie numeroasă minunată și prieteni in multe colțuri ale lumii. De mică am fost atentă la relațiile interumane și extrem de sociabilă. La bază sunt învățătoare, apoi absolventă de Sociologie si un master pe dezvoltare comunitară. Pentru că învățarea nu e niciodată suficien

32 de ani și gândurile mele despre viață

Astăzi, este o zi specială. Se spune că femeile nu trebuie întrebate de vârstă, dar nici ele nu trebuie să o dezvăluie. Am fost de multe ori numită „copilul de 14 ani” chiar dacă eu aveam 20, „copilul cu copii”, „mamă foarte tânără”; nu m-au deranjat aceste afirmații.  Recunosc că în multe chestiuni de viață am fost o grăbită, probabil pentru că am vrut să demonstrez că pot.  Cui? Nici astăzi nu știu.  Mie? Probabil.  Remușcări pentru că m-am grăbit? Da!  Cu toate acestea nu m-am oprit. Am fost mereu persoana care a vrut mai mult de la ea, în primul rând. Dar și persoana care s-a încrezut mult în oamenii care nu au meritat. Am suferit și nu m-am vindecat total, încă. Dar am avut mereu o CREDINȚĂ aparte; iertarea și uitarea vin cu timpul. Nu mă mai grăbesc!  Am învățat că momentele trebuie savurate mai mult și sunt mult mai frumoase când sunt spontane. Pregătirea, programarea, nu se vor plia mereu pe momentul pe care îți dorești să îl trăiești.  Spontan este și acest articol. M-am trez