Cine am fost și cine sunt?

Am fost mereu o persoană curioasă, prietenoasă și optimistă. Cu timpul, am realizat că nu doar eu, ci în general, oamenii își pierd aceste calități. Am devenit mai puțin din fiecare. Unii ar spune că am crescut, m-am maturizat, trăiesc în realitate, dar această realitate doare uneori.

Am încercat să îmi trăiesc cât mai frumos viața. Să las mereu loc de BUNĂ ZIUA! Au fost momente când am eșuat... dar nu am deznădăjduit.

Am râs, am plâns, am „blestemat” momente din viața mea, dar nu am învinovățit pe nimeni, cel puțin conștient.

După perioade de eșec și alegeri parcă din ce în ce mai proaste, am spus STOP! Am fugit departe și la propriu și la figurat! Mi-am găsit fericirea, unde mă așteptam mai puțin, printre străini.

Cronologic, ultimii șapte ani de viață și întâmplările din acești ani, s-au petrecut foarte repede. Până într-o zi când viața s-a oprit, brusc. Atunci mi-am dat seama cât de scurt este timpul, cât de neprețuit și am realizat că multe lucruri nu le-am făcut corect, că am disprețuit momente și oameni, că mai am mult de muncit și că cel mai important în viață este cu ce rămâi după atâta alergătură și trudă.

M-am ridicat, mai bine spus, încă mă ridic. Mă scutur zilnic de praf și ambițioasă și încrezătoare, vreau să merg mai departe. Trebuie! Pentru că am trei minuni, care mă învață zilnic că încă greșesc, că îmi pierd cumpătul, că nu mă încred în CINE trebuie.

Vreau să pot mereu trece PRIN încercări, nu PESTE ele! Să învăț să accept ajutorul celor din jur, să mă însoțesc doar cu Dumnezeu și oameni pozitivi!

Ce fac aici?

Încerc să readuc la viață ceva ce mi-a plăcut de mică, să scriu. Scrisul m-a ajutat să mă descopăr, să mă descarc. De data aceasta nu voi mai da foc gândurilor așternute, ci le voi lăsa să zboare, acolo unde vor dori ele, unde veți dori voi. Mai mult! Vreau să mă reinventez, să ofer prin conținutul din această pagină, un mic ajutor celor care au nevoie și bineînțeles să cresc eu.

Nu vreau să supăr pe nimeni. Fiecare este liber să spună și să facă ceea ce dorește, în limita bunului simț și sunt convinsă că eu mă încadrez în această limită!

Sănătate!

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Cu mămica la povești - Episodul 3

„Ceea ce nu ne omoară, ne face mai puternici” Friedrich Nietzsche „Zâna Scutecel” actuala „Zanana”... Așa este cunoscută Ana Ivan, cea de-a treia mămică a minusculului meu proiect deși, cu fiecare lună care trece și cu fiecare poveste pe care o primesc pe email, proiectul meu crește și eu cu el. V ă mărturisesc că Ana, a fost inspirația mea pentru acest blog. M-am regăsit mereu în tot ceea ce scria și mai ales în... „ Viața cu 3 copii și scrisul ca terapie”. „Sunt Ana (de câte ori mă prezint, în capul meu mereu răsună „ce nume simplu” așa cum cântă Tudor Chirilă într-una din melodiile sale), am 40 de ani, 3 copii, un soț și 2 căței. Cam așa ne prezentăm la modul general atunci când povestim cuiva de noi, nu? Dar dincolo de aceste lucruri pe care le am în jurul meu, sunt Ana, un suflet de copil care nu a crescut dincolo de 14 ani, care iubește viața, iubește să scrie de la 8 ani (de când scriam poezii și scenarii de film) și care abia după 35 de ani și-a gă

Cu mămica la povești - Episodul 4

Din moment ce am devenit mamă de copil special, am ajuns să cunosc multe mame puternice și pe copiii lor luptători. Adevărate minuni pe acest pământ! Două dintre aceste minuni sunt Emilia și fiica ei Agnes, de care v-am mai povestit într-un articol . Astăzi, vine să vă spună chiar ea povestea și sper să vă ofere și vouă, așa cum mi-a oferit mie, curaj și putere să luptați pentru visul vostru, dar mai ales pentru copilul/copiii voștri. „Îți mulțumesc mult, Ioana, pentru provocarea lansată. Mă simt onorată să răspund cu entuziasm solicitării tale. Să fii mamă de 3 copii și să aduci comunității un plus de valoare, e mare lucru. Eu sunt Emilia, am 36 de ani, un copil special și un soț ( c-așa-i modelul ♥️♥️♥️), o familie numeroasă minunată și prieteni in multe colțuri ale lumii. De mică am fost atentă la relațiile interumane și extrem de sociabilă. La bază sunt învățătoare, apoi absolventă de Sociologie si un master pe dezvoltare comunitară. Pentru că învățarea nu e niciodată suficien

32 de ani și gândurile mele despre viață

Astăzi, este o zi specială. Se spune că femeile nu trebuie întrebate de vârstă, dar nici ele nu trebuie să o dezvăluie. Am fost de multe ori numită „copilul de 14 ani” chiar dacă eu aveam 20, „copilul cu copii”, „mamă foarte tânără”; nu m-au deranjat aceste afirmații. Recunosc că în multe chestiuni de viață am fost o grăbită, probabil pentru că am vrut să demonstrez că pot. Cui? Nici astăzi nu știu. Mie? Probabil. Remușcări pentru că m-am grăbit? Da! Cu toate acestea nu m-am oprit. Am fost mereu persoana care a vrut mai mult de la ea, în primul rând. Dar și persoana care s-a încrezut mult în oamenii care nu au meritat. Am suferit și nu m-am vindecat total, încă. Dar am avut mereu o CREDINȚĂ aparte; iertarea și uitarea vin cu timpul. Nu mă mai grăbesc! Am învățat că momentele trebuie savurate mai mult și sunt mult mai frumoase când sunt spontane. Pregătirea, programarea, nu se vor plia mereu pe momentul pe care îți dorești să îl trăiești. Spontan este și acest articol. M-am trez

Viața, cu trei minuni

Faceți căutări pe acest blog