Atrezie choanală dreaptă (imperforație choanală dreaptă)

 

 În articolul anterior "Despre experiența noastră la Clinica de Pediatrie 1 din Cluj-Napoca", vă spuneam că vom avea o perioadă mai grea, în care, cu voie sau din nevoie, trebuie să ne prezentăm la mai multe investigații și că voi avea câteva articole bazate pe experiențele noastre din fiecare spital/clinică sau chiar vă voi spune ce am aflat în urma investigațiilor.

Astăzi, Ioan-Alexandru, a fost supus unei noi operații. Noul diagnostic l-am descoperit întâmplător. Bebe Ioan-Alexandru, avea dificultăți în timpul respirație. La început am pus totul pe seama perioadei lungi de intubare la Terapie intensivă sau pe seama răcelii. Complicațiile au început să apară, atunci când Ioan-Alexandru a răcit și secrețiile nazale erau de o consistență pe care eu nu am mai întâlnit-o sau de care nu am mai auzit să existe la copii. În special noaptea îi era extrem de greu să respire, câteodată aveam impresia că se sufocă.

Pentru cei care doresc să afle mai multe despre atrezia coanală, aveți link-ul aici: https://www.romedic.ro/atrezie-coanala-imperforatie-coanala. Eu doresc să vorbesc strict despre cazul nostru.

În această dimineață ne-am prezentat la Spitalul de Copii, Clinica ORL, la domnul doctor Mihuț Gheorghe. Din păcate am prins poate cea mai aglomerată zi, nu din punct de vedere al programărilor, ci din cauza urgențelor care au întrerupt destul de des, bunul mers al lucrurilor. La ora 13:17 minute, au venit după Ioan-Alexandru și l-au dus în sala de operații. Nu a știu nimeni să îmi spună cât va dura exact operația. Îmi doream doar să treacă repede, bine și să îl țin din nou în brațe și să îi simt parfumul specific. La ora 14:42 l-am auzit pe hol. Un plâns chinuit, obosit și confuz, dar am știut că este puiul meu.

Ioan-Alexandru, de când îl știu, cu toate că în brațe l-am ținut abia la două luni de la naștere, a fost o minune de copil. A luptat și calmul lui aparte te cutremură. A rezistat atâtea ore nemâncat și nu a plâns. Agitat a fost, dornic de ocrotire în brațele mele, dar nu a plâns. După operație lucrurile au stat altfel și totuși la fel. În ultimele șase luni mi-a fost dat să văd zeci de copii cu zeci de reacții adverse la anestezie, astăzi și pe Ionuț. Avea un plâns ciudat, a oboseală, a durere, a foame, dar nu unul care să te facă să nu mai ști ce să faci cu copilul.

Operația a decurs bine, fără complicații. Ce anume a făcut domnul doctor? Nara dreaptă a lui Ioan-Alexandru, era înfundată de țesut moale și os. Pentru ca Ioan-Alexandru să poată respira corect, a fost nevoie de perforarea și îndepărtarea acestora. În urma îndepărtării evident a pornit și sângerarea, din cauza căreia trebuie să rămânem sub supraveghere medicală, pentru a fi evitată o posibilă hemoragie. Probabilitatea ca această intervenție să trebuiască repetată este foarte mică, dar nu imposibilă, însă noi nădăjduim la Dumnezeu, că vom fi cei norocoși.

Cu ajutorul lui Dumnezeu și a voastră, a celor care v-ați rugat pentru el, am mai trecut peste un hop și rămânem cu nădejdea acolo sus. Eu am fost foarte speriată și m-am gândit la ce este mai rău, dar am realizat încă o dată că, Dumnezeu lucrează prin oamenii și adevărații oameni au mereu binecuvântarea lui Dumnezeu! 

Vă mulțumim!