Treceți la conținutul principal

Cu mămica la povești - Episodul 5



    Viața ne scoate în cale tot felul de provocări. Cu unele ne pune la pământ, cu altele ne ridică, cu unele ne face să greșim, ca mai apoi cu altele să ne facă să ne îndreptăm. Dar viața este atât de frumoasă și până la urmă învățăm din tot ceea ce trăim bun sau rău.

    Episodul 5 este unul pentru un colț special al sufletului. Al meu, al tău, al nostru... Nu știu. Dar cu mândrie vă las aici acest episod.

    Sunt mândră pentru că în spatele lui se află o persoană tare dragă mie și foarte specială. Chiar dacă vreau să arăt lumii întregi cine este, îi voi proteja identitatea, dar vreau să nu uite că în ciuda a tot ce viața ne-a dat să trăim împreună sau separat, o iubesc și mereu voi fii acolo undeva pentru ea și familia ei, indiferent de oră. Pentru mine a fost a doua cea mai puternică femeie și mamă din câte am cunoscut și ea știe de ce.

    „Dragă mamă, am vrut să renunț la a-ți scrie, asta doar pentru că timpul, este mai mereu dușmanul meu ascuns, stă undeva acolo la pândă în umbra întunecată și când eu vreau să fac ceva „țop”, el meschin îmi spune „stop”!

    Mi-am adus aminte însă că: „Timpul este un lucru creat. Să spui că nu ai timp echivalează cu a spune „nu vreau să...””. (Lao Tzu) Sper doar că nu am întârziat prea mult.😁

  Eu sunt Mihaela, am 46 de ani, sunt mamă pentru patru fete și patru băieți. Hmm...dacă stau bine și mă gândesc, când toți vor fi părinți și ne vom aduna la o masă de sărbătoare, voi fi nevoită să închiriez o sală de evenimente.🤣🥰😇


    De meserie sunt agent securitate, locuiesc într-o zonă înconjurată de păduri, cântec de păsări și urme de urși.😁Îmi place să desenez, colorez și să „craftez” (vorba băiatului mai mic când se joacă Minecraft). Îmi plac mult ieșirile în pădurile din apropiere, mă relaxează și mă reîncarcă cu energia necesară pentru o nouă zi.

    Dacă ar fi după mine, aș vrea să fiu uitată pentru cel puțin o lună din trei, undeva într-o văgăună, lângă un izvor înconjurată de munți și pădure deasă.🏞😇😁

    De 11 ani (10 de căsătorie), sunt recunoscătoare soțului care m-a ajutat să-mi cresc copiii. În acești ani am realizat că fiecare obstacol din trecut a fost depășit cu succes.

    Nu-mi găsesc cuvintele și gândurile potrivite pentru a spune ceva despre trecut, este totuși o parte din mine pe care de foarte multe ori vreau să o dau uitării, în același timp însă nici nu îmi doresc să „le urăsc”. Au fost și momente frumoase pe care le voi prețui nemărginit, dar din păcate umbrite de dezamăgiri. Cu toate acestea am reușit...😇

    „Dezamăgirea este temporară. Doar gândul tău este permanent. Schimbă-ți imaginea despre ceea ce te-a dezamăgit și-ți vei schimba viața. Întreaga dezamăgire este doar un avantaj, privit din cealaltă parte”. (Neale Donald Walsch)

    Și acea parte diferită este echipa pe care o am. Vorba aceea „avem echipă, avem valoare, avem echipa cea mai tare".🤣 Sunt mândră de toți, sunt bogată și împlinită.


    Se putea mai mult?-Da!

    Se putea altfel?-Da!

    Cum ar fi fost dacă...? Nu știu? Posibil mai bine, nu voi ști, cert este că regrete vor fi, însă privesc în viitor trăind prezentul.

    Le mulțumesc părinților care mi-au fost sprijin, indiferent de deciziile mai puțin bune pe care eu le-am luat. Devenind părinte la rândul meu, mi-am dat seama că această „meserie” nu are instrucțiuni concrete și la obiect. Datorită lor, azi sunt aici, sunt bine și sănătoasă. 

    Planuri nu mai fac de mult, tind să cred că e adevărat când se spune că „planul de acasă nu se potrivește cu cel din târg”. I-au totul așa cum vine, doar pe ici pe colo mai retușez din mers și mă rog Domnului să-mi de-a sănătate și răbdare.

    Sfaturi? Oare sunt în măsură? Totuși!

    Când nu se mai poate într-o relație, când după multe încercări de resuscitare nu reușiți, nu vă încăpățânați să o întreține-ți ar fii păcat pentru ambii, viața este doar una și scurtă „bat-o norocul să o bată”. Să trăim clipa, să fim fericiți, să ne bucurăm de tot ceea ce Domnul ne dă.”

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Cu mămica la povești - Episodul 3

„Ceea ce nu ne omoară, ne face mai puternici” Friedrich Nietzsche           „Zâna Scutecel” actuala „Zanana”... Așa este cunoscută Ana Ivan, cea de-a treia mămică a minusculului meu proiect deși, cu fiecare lună care trece și cu fiecare poveste pe care o primesc pe email, proiectul meu crește și eu cu el.      V ă mărturisesc că Ana, a fost inspirația mea pentru acest blog. M-am regăsit mereu în tot ceea ce scria și mai ales în... „ Viața cu 3 copii și scrisul ca terapie”.      „Sunt Ana (de câte ori mă prezint, în capul meu mereu răsună „ce nume simplu” așa cum cântă Tudor Chirilă într-una din melodiile sale), am 40 de ani, 3 copii, un soț și 2 căței.      Cam așa ne prezentăm la modul general atunci când povestim cuiva de noi, nu?      Dar dincolo de aceste lucruri pe care le am în jurul meu, sunt Ana, un suflet de copil care nu a crescut dincolo de 14 ani, care iubește viața, iubește să scrie de la 8 ani (de când scriam poezii și scenarii de film) și care abia după 35 de ani și-a gă

Cu mămica la povești - Episodul 4

  Din moment ce am devenit mamă de copil special, am ajuns să cunosc multe mame puternice și pe copiii lor luptători. Adevărate minuni pe acest pământ! Două dintre aceste minuni sunt Emilia și fiica ei Agnes, de care v-am mai povestit într-un  articol . Astăzi, vine să vă spună chiar ea povestea și sper să vă ofere și vouă, așa cum mi-a oferit mie, curaj și putere să luptați pentru visul vostru, dar mai ales pentru copilul/copiii voștri. „Îți mulțumesc mult, Ioana, pentru provocarea lansată. Mă simt onorată să răspund cu entuziasm solicitării tale. Să fii mamă de 3 copii și să aduci comunității un plus de valoare, e mare lucru.  Eu sunt Emilia, am 36 de ani, un copil special și un soț ( c-așa-i modelul ♥️♥️♥️), o familie numeroasă minunată și prieteni in multe colțuri ale lumii. De mică am fost atentă la relațiile interumane și extrem de sociabilă. La bază sunt învățătoare, apoi absolventă de Sociologie si un master pe dezvoltare comunitară. Pentru că învățarea nu e niciodată suficien

32 de ani și gândurile mele despre viață

Astăzi, este o zi specială. Se spune că femeile nu trebuie întrebate de vârstă, dar nici ele nu trebuie să o dezvăluie. Am fost de multe ori numită „copilul de 14 ani” chiar dacă eu aveam 20, „copilul cu copii”, „mamă foarte tânără”; nu m-au deranjat aceste afirmații.  Recunosc că în multe chestiuni de viață am fost o grăbită, probabil pentru că am vrut să demonstrez că pot.  Cui? Nici astăzi nu știu.  Mie? Probabil.  Remușcări pentru că m-am grăbit? Da!  Cu toate acestea nu m-am oprit. Am fost mereu persoana care a vrut mai mult de la ea, în primul rând. Dar și persoana care s-a încrezut mult în oamenii care nu au meritat. Am suferit și nu m-am vindecat total, încă. Dar am avut mereu o CREDINȚĂ aparte; iertarea și uitarea vin cu timpul. Nu mă mai grăbesc!  Am învățat că momentele trebuie savurate mai mult și sunt mult mai frumoase când sunt spontane. Pregătirea, programarea, nu se vor plia mereu pe momentul pe care îți dorești să îl trăiești.  Spontan este și acest articol. M-am trez